Sidonia Tatoiu e cunoscută ca fiind o femeie frumoasă, dar mai ales pentru rolul său de (fostă) nevastă a ”şmecheraşului cu elicopter”. În plin proces de divorţ cu milionarul Dan Tatoiu, Sidonia e doar umbra a ce-a fost odată...
Obişnuită cu o viaţă de lux alături de milionarul Dan Tatoiu, care şi-a făcut un nume după ce a aterizat pe pajiştea hotelului REX din Mamaia, după cum relatam AICI, în curând ex-soţia lui, Sidonia, trebuie să se mulţumească cu puţin! S-au dus vremurile cu sejururi de lux, plimbări cu şalupa sau după-amieze de leneveală pe ”plaja milionarilor” în compania bărbaţilor care făcuseră o adevărată pasiune pentru ea! Robinetul cu bani pare să se fi închis pentru Sidonia, care a fost fotografiată de CANCAN.ro, site-ul numărul unu din România, în urmă cu câteva nopţi, în centrul Capitalei!
Sidonia a apelat la serviciile unui şofer, care s-a prezentat să o ridice de la adresa indicată, într-o maşină deosebit de modestă. Este vorba de un Opel de familie, cu mulţi kilometri la bord şi care ieşise de multişor pe poarta fabricii, în care (încă) doamna Tatoiu, cel puţin cu numele, nu s-ar fi urcat nici în ruptul capului pe vremuri! De data aceasta, Sidonia a strâns din dinţi şi s-a urcat pe bancheta din spate fără să comenteze, pentru că vremurile s-au schimbat şi pentru ea!
Spunem asta pentru că dosarul de divorţ intentat de milionar este deja în plină desfăşurare, la Judecătoria Buftea, urmând ca soţii Tatoiu să se prezinte în faţa judecătorului la termenul ce va fi stabilit de acesta. Procesul a fost introdus în decembrie anul trecut, la mult timp după ce relaţiile dintre soţi se stricaseră, semn că milionarul a aşteptat, cel puţin de dragul celor doi copii ai lor, ca situaţia să se schimbe….